Cum pot participa la recensământ?
Anul acesta, pentru prima dată în istorie, este permisă autorecenzarea. Astfel, puteți participa la recensământ în trei feluri: autorecenzare (folosind platforma oficială, disponibilă din 14 martie), recenzare asistată (online, cu sprijinul unui recenzor) și recenzare clasică (interviuri față în față, cu recenzori).
Accesați aici formularul de autorecenzare.
Cum sună întrebarea despre Religie?
Întrebarea este ”Cărei religii considerați că îi aparțineți?”. Puteți alege răspunsul dintre listă care include cultele recunoscute de Statul Român, dar și opțiunile ”Alte religii”, ”Fără religie”, ”Ateu”, ”Religie nedeclarată”.
Conform informațiilor din formular, ”Religia reprezintă un set de credințe și practici, de obicei implicând recunoașterea unei ființe divine, puteri sau principiu superior, prin care persoanele aleg să își conducă viața atât în sens practic, cât și în sens moral, indiferent dacă aceste credințe și practici sunt reprezentate de un grup organizat sau organizație.”
Dacă doriți să nu vă declarați religia, veți alege opțiunea ”Religie nedeclarată”. Dacă nu aveți o anumită credință sau confesiune religioasă, veți alege opțiunea ”Fără religie”. Iar dacă vă considerați și declarați ateu/atee, veți alege din formular opțiunea ”Ateu”.